joi, 26 ianuarie 2012

Cosmarul Alb ii tine cu mortu in casa

Situație dramatică la Poiana. Comuna este izolată de restul județului din cauza stratului de zăpadă care măsoară aproape doi metri pe drumul ce leagă localitatea de restul județului. Primarul este nemulțumit că autoritățile județene nu au găsit până acum soluții să-i ajute și pe locuitorii din Poiana.
În momentul de față, proviziile de apă și pâine sunt pe sfârșite și nu se știe când va fi deplocată situația. Primarul Marian Șerban a închiriat o Volă de la o balastieră din comună și încearcă să curețe pe cont propriu drumul județean Poiana-Lungulețu.
Ca și cum necazurile nu erau sufiente, un localnic de 37 de ani a murit, iar familia nu poate să-l îngroape fiindcă nu are cine să constate decesul.
Se pare că bărbatul s-a intoxicat cu monoxidul de carbon emanat de centrala pe lemne cu care-și încălzea locuința. Radu Toma a căzut secerat în momentul în care a pătruns în încăperea în care era montată centrala. Se pare că, din cauza penei de curent electric, sistemul de ventilație al centralei nu a mai funcționat, iar gazele s-au acumulat înăuntru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu