vineri, 13 ianuarie 2012

Un pistol in wc-ul unei benzinarii din Corbii Mari

Angajata unei benzinării de pe autostrada A1 a găsit în toaletă un pistol încărcat.
Benzinăria se află la kilometrul 49, iar angajatul firmei de transport valori şi-a continuat drumul până la destinaţie, conform obligaţiilor sale. la kilometrul 49, în localitatea dâmboviţeană Corbii Mari, fiind descoperit în toaleta unităţii.
Agentul plecase de la Piteşti şi trebuia să ajungă în Bucureşti. Pe drum însă, a făcut o oprire la benzinărie. Arma şi muniţia vor fi ridicate, urmând să stabilim proveninţa pistolului şi proprietarul acestuia.
"Este un pistol Macarov, de calibru 9 milimetri cu încărcător şi şase gloanţe. Acesta a fost găsit de către salariaţii unei benzinării situate pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 49, în localitatea dâmboviţeană Corbii Mari, fiind descoperit în toaleta unităţii. Arma şi muniţia vor fi ridicate, urmând să stabilim proveninţa pistolului şi proprietarul acestuia. Persoana care deţine acest pistol a fost audiată, urmează să efectuăm cercetări faţă de ea pentur neglijenţă în serviciu.", a declarat comisar Alexandru Iorga, şeful Poliţiei Găeşti.
În urma acestei isprave, angajatul firmei de transport valori riscă între 3 luni şi 2 ani de închisoare. Pe lângă asta, dacă judecătorul va decide dacă va mai purta pe viitor o armă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu