La 1 octombrie, a intrat în vigoare un nou Cod Civil, care se va aplica tuturor actelor şi faptelor produse sau ivite după această dată.
“Vechiul Cod, al lui Cuza, nu moare însă, pentru că actele şi faptele juridice anterioare rămân supuse reglementărilor anterioare. Spre exemplu, un contract de vânzare-cumpărare se raportează vechiului Cod, dacă a fost încheiat înainte de 1 octombrie 2011″, precizează judecătorul Gheorgge Popescu, purtător de cuvânt al Tribunalului Dâmboviţa.
<!-- more -->
Ca noutate, în materia răspunderii civile, noul Cod statuează că cel care ocupă un imobil, chiar şi fără niciun titlu, răspunde pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru. Conform vechiului Cod, în astfel de situaţii răspundea proprietarul clădirii.
În rest, dispoziţiile din noul Cod privind răspunderea pentru fapta altuia sau pentru animale sunt asemănătoare cu cele care au existat în vechiul Cod.
Adriana Răceanu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu