luni, 23 aprilie 2012

MITINGURI DE 1 MAI

In timp ce unii se pregatesc pentru vacanta, de 1 mai, Sindicatul Politistilor si Personalului contractual din MAI, se pregateste de mari proteste.

Mitingul se va referi la salarizare, conditii de munca, abuzuri si coruptie. Sindicalistii vor protesta in fata Ministerului Administratiei si Internelor.
     Sindicalistii din MAI anunta un miting pe care intentioneaza sa-l organizeze in fata sediului Ministerului Administratiei si Internelor. Intr-un comunicat emis de SNPPC se arata revendicarile pentru care sindicalistii vor desfasura mitingul:
- Eliminarea fermă a subfinanțării poliției, atât în domeniul logistic cât și al cheltuielilor cu resursele umane, subfinanțare care afectează, vizibil, ordinea publică și siguranța cetățenilor;
- Renegocierea coeficienților de salarizare, pentru agenții de poliție, conform Legii nr. 284/2010;
- Achitarea integrală a drepturilor cuvenite Promoției 2009, ale instituțiilor de formare ale M.A.I., drepturi suspendate discriminatoriu;

- Încadrarea neîntârziată a celor 2.300 de polițiști, jandarmi și subofițeri ISU care au terminat cursurile de formare inițială în vara anului 2011 și a căror încadrare este, încă și acum, blocată;

- Restituirea reținerilor făcute abuziv din salariul personalului contractual din M.A.I.;
- Achitarea, în totalitate, a drepturilor restante pentru echiparea polițiștilor;
- Politică transparentă, în ceea ce privește managementul personalului din M.A.I.;
- Dialog, constant și responsabil, cu partenerii sociali

     Sindicalistii sustin ca Protestul din 1 mai 2012 al polițiștilor și personalului contractual, organizat de către SNPPC va fi o adevărată componentă a dialogului social pe care guvernanții, în alte condiții, este refuzat. Totodata, politistii mai spun ca nu vor sa arate vinovatii cu degetul, pe acestia ii intereseaza sa si rezolve problemele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu