Recensământul agricol din 2011 nu a identificat şi înregistrat într-o bază de date şi numărul câinilor şi pisicilor din gospodărie – asta în mediul rural, ca să nu mai amintesc că la oraşe acest lucru nu s-a făcut niciodată.
Privind lucrurile din această perspectivă, analizând cauza rezultă că multe animale de companie au fost abandonate de proprii deţinători, ajungând pe străzi, crescând rata înmulţirilor necontrolate. Până când nu se va închide “robinetul”, de la deţinător, România va fi mereu invadată de animale fără stăpân – în prezent numărul câinilor fără stăpân poate fi 200.000 – 250.000 pe ţară (40 judete x 5.000, plus Bucurestiul). Există în Camera Deputaţilor, camera decizională, un proiect legislativ privind gestionarea animalelor fără stăpân – PL912/2007 – pe osatura ORD 155/2001, proiect returnat de CCR prin Decizia din 11.01.2011, privind neconstituţionalitatea asupra unor articole, printre care cele privind eutanasia la animalele sănătoase şi neunitaritatea aplicaţiei la nivel local, preferenţial, a unora dintre metode (sterilizare, returnare, eutanasie, păstrare în adăpost).
Propunerile asociaţiilor de protecţia animalelor vizează o strategie de bun simţ care cuprinde:
REGISTRUL UNIC NAŢIONAL de identificare a tuturor câinilor şi pisicilor de la deţinător, atât din mediu rural cât şi urban.
STERILIZAREA ŞI IDENTIFICAREA CU CROTAL a tuturor animalelor de companie de la DEŢINĂTOR (rural si urban) – localitatea şi numărul de identificare (care să permită identificarea proprietarului în caz de abandon şi responsabilizarea acestuia). Deşi abandonul este incriminat prin legea 9/2008, datorita lipsei plăcuţei de identificarea legea rămâne neaplicabilă.
CONTINUAREA STERILIZĂRILOR ANIMALELOR STRĂZII şi RETURNAREA lor în teritoriu până la dispariţia biologică.
COLABORAREA cu deţinătorii clinicilor mobile sau concesionarea din străinătate până la derularea finală a programului naţional.
Problema ADĂPOSTURILOR:
Toate adăposturile care deţin animale ale străzii sunt în regim de TRANZIT, nu de AZIL – atât în ţară cât şi în străinătate – ele făcînd trecerea de la capturare la adopţie. România este o ţară atipică şi niciun adăpost nu poate capacita numărul mare de animale care pot fi capturate şi nici efortul bugetar aferent, totuşi adăposturile trebuiesc construite în oraşele mai mari, pentru gestionarea fenomenului dar şi prin impunerea legii deja existente.
Problema ADOPŢIILOR:
Cauza ratei mici de adopţie de 1/1000. Se pune întrebarea, de ce iubitorii de animale nu vor să adopte în ritm mai susţinut. Iată şi explicaţia: EXISTENŢA PROPRIILOR ANIMALE DE COMPANIE. Venirea unui nou animal în familie creează alte resposabilităţi, un plus de efort financiar şi nu în ultimul rând probleme familiale sau sociale.
Ne confruntăm şi cu alte probleme: existenţa târgurilor ilegale de câini, a Petshopurilor, animalele care rămân nevândute îngroşând numărul animalelor străzii, astfel au apărut abandonaţi câinii lupi, rotweillerii, dogii germani etc…
Ce strategie au aplicat ţările civilizate în preîntâmpinarea fenomenului animalelor străzii:
- fiecare proprietar a fost constrâns de lege să-şi declare şi sa-şi identifice toate animalele din proprietate, având carnet de deţinător arondat la clinica veterinară de care aparţine, în felul acesta abandonul fiind uşor de identificat şi amenda destul de mare.
Vi se pare că în România s-a întâmplat aşa ceva în ultimii 20 ani, avem noi o lege în acest sens, a fost vreo preocupare a guvernelor şi a Parlamentului ca acest fenomen, al animalelor străzii, să nu degenereze? Poate oamenii sunt ignoranţi şi nu ştiu să gestioneze problema, poate sunt şi săraci, dar cei puşi să gândească politici publice pe banii statului, ce au făcut??? Ne plângem acum de efecte, de disconfort, de siguranţă şi ce este mai simplu şi nici nu necesită multă inteligenţă – EXTERMINAREA! Numai că această metodă, deşi a fost aplicată, nu a dat roade, mai mult a produs oripilare atât în ţară cât şi în străinătate. România fiind catalogată ca o ţară barbară.
Legea 60/2004 – Convenţia de la Strasbourg – ne trimite la cap. III – animalele fără stăpân – art.12,13 – să sterilizăm animalele ca singura metodă de a ţine sub control înmulţirile necontrolate iar sacrificarea, doar pentru boli incurabile.
Legea 9/2008 – art. 7 face din nou vorbire despre sterilizare şi eutanasiere doar în cazurile bolilor incurabile. Plenara de la Bruxelles, prin Declaraţia nr. 26/2011 – adoptată de majoritatea europarlamentarilor români şi străini, aduce un plus la capitolul animalele străzii, cu aceleaşi propuneri de bun simţ, constructive şi umane.
Faţă de cele de mai sus, iubitorii de animale din toată ţara împreună cu asociaţiile de protecţia animelelor, ne dorim ca viitorul Parlament să se aplece asupra acestei legi, cu norme de aplicare care să nu dea loc la interpretări, o lege eficienta, europeană şi umana – daca vom da dovadă de determinare poate străinătatea va veni în ajutor cu bani şi cu logistică.
Trebuie mentionat că multe fundaţii din străinătate care au sterilizat gratuit în ţară, au plecat deoarece unele autorităţi locale au capturat şi omorât animalele “lucrate” de aceştia, multe fonduri date spre gestionarea animalelor străzii, către adăposturile unor primării au fost deturnate – iată cum ne pierdem credibilitatea ca ţară! Timpul pierdut în 20 de ani, nu poate fi recuperat într-un timp scurt dar începutul trebuie să-l facă cineva, trebuie doar decizie politică, mediatizare, instruirea populaţiei dar şi a edililor locali. Trăim într-o Europă cu legi moderne, România nu mai trebuie să fie periferia iar legile trebuiesc respectate şi aplicate.
Numărul iubitorilor de animale este infinit mai mare decât al celor care vor metoda radicală, există dovada petiţiilor online împotriva cruzimii faţă de animale, petiţii impotriva eutanasiei, adresate instituţiilor centrale dar şi forurilor internaţionale, Parlamentului European unde zeci de mii, sute de mii de semnatari si-au facut auzite vocile.
Suntem aici, existăm şi nu puteţi face abstracţie de noi!
Mariana Livia Vasilescu
Asociaţia “Sufleţel din Târgovişte”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu