ZI de ZI o stire noua. Fii la curent cu tot ce se intampla in judetul tau,Cel mai tare blog din Dambovita,stiri de ultima ora,
Stiri Dambovita NEW
luni, 26 noiembrie 2012
Ciprian Iugulescu, acuzat de ABUZ ÎN SERVICIU!
Curtea de Conturi, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi organele de cercetare penală vor fi sesizate de consilierii locali USL şi PP-DD pentru încălcări grave ale dispoziţiilor legale privind administraţia publică locală, dar şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte
“Grupul de consilieri locali ai USL şi PP-DD nu va mai aproba absolut nici un leu pentru finanţarea activităţii CSM Târgovişte, în condiţiile în care, în opinia unora, nu avem dreptul de a verifica modalitatea în care se cheltuiesc banii contribuabililor”, a transmis răspicat Cristian Stan la ultima şedinţă de consiliu
În locul lui Ciprian Iugulescu a vorbit încă o dată primarul Gabriel Boriga, protectorul său cel mai important, care a organizat special o conferinţă de presă
Puternic susţinut de primarul Boriga, dar şi de PDL, Ciprian Iugulescu s-a limitat la o neconvingătoare declaraţie de presă oferită unui ziar apropiat PDL, în care spune că nu a ascuns niciodată modul în care se cheltuiesc banii clubului şi că va pune documentele solicitate la dispoziţia CLM, după ce se vor termina anumite meciuri de baschet
În prima jumătate a anului s-au cheltuit 101.569 lei cu transportul sportivilor la competiţii, plus alte 19.473 lei reprezentând servicii de întreţinere şi funcţionare a microbuzului aflat la dispoziţia clubului, în timp ce salariaţii CSM au vorbit pe telefonul de serviciu de 12.680 lei
Refuzul repetat al conducerii Clubului Sportiv Municipal Târgovişte de a pune la dispoziţia comisiei de analiză documentele solicitate, a provocat indignarea consilierilor USL şi PP-DD, dar şi a opiniei publice. În ultimele zile am primit numeroase mesaje din partea cititorilor şi a oamenilor de fenomen, şocaţi de tupeul şi de aroganţa lui Ciprian Iugulescu.
Pe lângă refuzul de a preda actele cerute, preşedintele CSM Târgovişte trece foarte rar pe la serviciu, nu s-a prezentat niciodată în faţa CLM, evită să apară la conferinţe de presă, ajungând din joi în paşti şi la celălalt loc de muncă, fiind profesor de educaţie fizică şi sport la Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu”.
“Dacă ar fi avut un asemenea comportament într-o ţară normală, Iugulescu ar fi fost demis în secunda unu şi dat pe mâna organelor de control. Cum să nu justifici Consiliului Local zecile de miliarde din bani publici pe care ţi le-a alocat spre cheltuire? Din cauza unor asemenea aroganţe a pierdut şi va pierde PDL, cu oameni plini de tupeu, care confundă bugetul public cu cel personal”, am reţinut doar o parte dintre nemulţumirile celor care ne-au contactat.
“Conducerea clubului a ignorat Consiliul Local, care numai din luna iunie i-a acordat 40 de miliarde”
Subiectul a scandalizat lumea politică şi opinia publică dâmboviţeană, fiind intens dezbătut chiar şi la ultima şedinţă de CLM, deschisă de preşedintele acesteia, Cristian Stan, printr-o alocuţiune extrem de dură la adresa conducerii CSM Târgovişte.
“Deşi ne-am prezentat de două ori la sediul Clubului Sportiv Municipal Târgovişte, deşi le-am lăsat adrese precise cu privire la documentele pe care aveau obligaţia să ni le pună la dispoziţie, deşi am încheiat două procese verbale de constatare a refuzului furnizării acestor documente, conducerea clubului pur şi simplu a ignorat Consiliul Local şi autoritatea publică, care numai din luna iunie i-au acordat aproximativ 40 de miliarde.
L-am găsit o dată pe domnul administrator, iar în momentul în care am ajuns noi acolo, a încuiat biroul şi a stat aşa puţin în zona uşii, invintându-ne la un meci de baschet. Sunt lucruri grave care se întâmplă la nivelul CSM Târgovişte, lucruri pe care noi nu le vom tolera sub nici o formă. Dacă spun că sunt indignat şi revoltat, este foarte puţin faţă de ceea ce simt în acest moment, pentru că o instituţie, o entitate, care este subordonată şi care este finanţată de CLMT, pur şi simplu dispreţuieşte activitatea acestuia.
În aceste condiţii, suntem în prezenţa unor încălcări grave ale regulamentului de organizare şi funcţionare a CSM Târgovişte care, la articolul 1 şi la articolul 31, prevede în mod expres faptul că este supus controlului Consiliului Local. Dincolo de aceste aspecte, sunt încălcate deopotrivă dispoziţiile legale ale Legii nr. 215 pe 2001 privind administraţia publică locală, dar şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a CLMT, acte în baza cărora au fost înfiinţate şi trebuia să-şi desfăşoare activitatea comisiile respective”.
“Ne aflăm în prezenţa unor încălcări grave a dispoziţiilor legale”
Revoltat de refuzul conducerii CSM Târgovişte de a pune la dispoziţia comisiei de analiză documentele solicitate, Cristian Stan, liderul USL în CLM, a anunţat că va sesiza organele statului cu privire la acest lucru.
“Ne aflăm în prezenţa unor încălcări grave ale dispoziţiilor legale mai sus menţionate, motiv pentru care vom sesiza toate autorităţile competente, pentru a putea obţine sau pentru a verifica activitatea CSM Târgovişte. Mă refer la Curtea de Conturi, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar şi la organele de urmărire penală, în condiţiile în care este vorba despre o atitudine abuzivă a conducerii Clubului Sportiv Municipal Târgovişte.
Având în vedere toate aceste aspecte, grupul de consilieri locali ai USL, şi cred că sunt şi în asentimentul colegilor de la PP-DD, nu va mai aproba absolut nici un leu pentru finanţarea activităţii CSM Târgovişte, în condiţiile în care, în opinia unora, nu avem dreptul de a verifica modalitatea în care se cheltuie banii contribuabililor.
Vom vedea exact care este capacitatea managementului CSM de a-şi desfăşura activitatea, în condiţiile în care nu mai beneficiază de aproape 1 milion de euro subvenţie cu finanţare de la CLMT, sumă cu privire la cheltuirea căreia nu au vrut să manifeste nici un fel de transparenţă. Nu sunt nici banii domnului preşedinte Iugulescu, nu sunt nici banii vicepreşedintelui, nu sunt nici banii Consiliului Local, nici banii primarului, sunt banii contribuabililor, iar controlul cu privire la cheltuirea acestora se face de către CLMT”.
Iugulescu este puternic susţinut de primarul Boriga şi de PDL
În locul lui Ciprian Iugulescu a vorbit încă o dată primarul Gabriel Boriga, protectorul său cel mai important, care a organizat special o conferinţă de presă, la care “Jurnal de Dâmboviţa” nu a primit invitaţie, cum s-a întâmplat la cele din ultima perioadă. Primarul PDL Boriga i-a luat apărarea lui Ciprian Iugulescu cu insulte la adresa consilierilor care fac parte din comisia de anchetă a activităţii CSM Târgovişte.
Puternic susţinut de primarul Boriga, dar şi de PDL, Ciprian Iugulescu s-a limitat la o neconvingătoare declaraţie de presă oferită unui ziar apropiat PDL, în care spune că nu a ascuns niciodată modul în care se cheltuiesc banii clubului şi că va pune documentele solicitate la dispoziţia CLM, după ce se vor termina anumite meciuri de baschet.
Să mai spunem că în prima jumătate a anului s-au cheltuit 101.569 lei cu transportul sportivilor la competiţii, plus alte 19.473 lei reprezentând servicii de întreţinere şi funcţionare a microbuzului aflat la dispoziţia clubului. La final, precizăm că salariaţii clubului au vorbit, în şase luni, pe telefonul de serviciu de 12.680 lei.
Costin Mihai
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu